Ai socotit că soarele mai arde
abia vreo cincisprezece miliarde
de ani... numai atât? De azi pe mâne?
Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?
Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!
Doar ştii că timpul n-are moarte.
Un calcul scurt, de două sau trei linii
și-ai întrecut viteza banală a luminii.
Că-n mii şi mii de repezi răsfrângeri de oglinzi
ți-e mintea străbătută de căutări rebele.
Ai spune că şi mâna în sus când o întinzi
ți se lungeşte braţul pân-la stele.
Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,
de-ameninţarea ei nu-ţi pasă,
și-n timp ce spargi absurde porţi
nici o sfială nu te mai apasă.
Şi când din lungi peregrinări
te-ntorci pe căi de raze şi de unde
în lumea dinăuntru, a inimii profunde,
tot mai găseşti acolo întrebări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează