Pentru că ne-a luat recolta
celor douăzeci de toamne,
cum nu vii să-l scuipi în față
Velerim și Țepeș Doamne?
Pentru că ne-a luat chiar țara
și nu-i lege să-l condamne,
cum nu vii să-l tragi în țeapă
Velerim și Țepeș Doamne?
Curge Dunărea de lacrimi
curg decretele de frică
nu-i nici Românie mare
nu-i nici Românie mică.
Și nici doamna-i nu-nțelege
sub o mască de ministru
plâng zadarnic ochii țării
fără Tisă, fără Nistru.
Nu mai strălucesc speranțe,
nu mai strălucește luna
23 de milioane
de ostateci plâng întruna,
Nu mai e nici pâine-n sate,
nici puterea rugăminții,
nici bisericile țării,
unde se-nchinau părinții,
Curge Dunărea de lacrimi,
curg durerile-n balade
de la scripca lui Enescu
pân’la Mircea Eliade.
Peste lacrimile țării,
Doamne, să ne-ntinzi o mână
soarele ce-o să răsară
pentru nația română.
1985
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează