Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungeşte umbra după pomi,
cum omul după om se prelungeşte,
cum zidul dimineţii lent se năruieşte,
şi cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează