Trăiesc în spaimă și în bucurie,
mereu îmi chem iubita să-mi vorbească,
să-şi prindă păru-n coama-i aurie,
lin fluturată peste viaţa mea lumească,
și-o rog să se despoaie de veşminte,
să-i socotesc dorinţele pe sânii
proaspeți şi calzi, strânși în căuşul mâinii,
pe-albeaţa şoldurilor rotunjind fierbinte
un vis ce ni-e mereu la îndemînă,
de Dumnezeu ştiut şi dat doar nouă
în dimineţele spuzite-n rouă,
la fiece soroc de săptămînă,
când îngeri mai dorm, ne lasă-n pace
să facem tot ce sufletului place...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează