Cincizeci de ani, de când încerci, mereu,
condeiul, gândurile şi cerneala,
n-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
frica de tine şi-ndoiala.
Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rândul,
și de cuvântul de la început,
te sperie şi litera şi gândul.
Foile tale scrise, de hârtie,
se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
frunzele smulse-n vijelie,
fără ca piersicul să şi le vadă.
La fiece cuvânt, o şovăire
te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
și nu ştii cine-a scris cu mâna ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează