Cât e de drag cuvântul sacru mamă!
Un gângurit când pruncul vrea s-o cheme,
e lânga noi, in clipele supreme,
din leagăn pân' la cea din urmă vamă.
Din veșnicii, ca focul unei steme,
își flutură a dragostei maramă
păstrează-i chipu-n aurita ramă
și de nimic, nicicând nu te mai teme!
Ocrotitoare-n oarba vijelie
chiar umbra ei se schimbă în făclie,
pe drumul drept menită să te poarte.
În fața ei de-a pururi te prosternă!
Simbol duios al patriei, eternă,
te leagăna de dincolo de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează