Doamne sfinte, prin ce vrajă
și voinţă infinită
piersica îşi stă în coajă
și stă ochiul în orbită?
Când atâtea băieri prost
leagă iţa şi cu firul,
cum îşi stă vorbirea-n rost
și de tot n-o ia delirul?
Cum uscatul de nu sare,
de pe vârf de munte-n mare?
De la munte pân' la mare,
cum de totul nu-i mirare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează