De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
în ochii plânși e farmec, şi furtuna
din orice floare face cât o stea.
Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
iubirea mea îşi încordează dorul
simțind că-n groază inima-ţi se-neacă
și peste viaţa ta de azi, săracă,
trecutul hâd îşi desfăşoară norul.
Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
o undă caldă ca de sânge-l doare,
când alintându-te nu pot s-alung
prea grele chinuri care te străpung
ca un suspin adânc de om ce moare.
Un joc de şah e viaţa. Destinul singur joacă...
iar noi suntem pionii. Vrând de urât să-i treacă,
ne mută, ne opreşte, un timp ne mută încă
și-apoi în cutia neantului ne-aruncă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează