Un scriitor ilustru ajunse propietar
pe scris și pe tipar.
Da tuturora aspre mustrări, dojeni și lecții,
înverșunat, la pândă în sute de direcții, -
politică, știință, guvern, literatură, -
nu-i da răgaz să sufle cu pana nimănui
străin de tămîierea și de pulpana lui.
Cine boia să-i placă, și ca să-i meargă bine,
era silit condeiul la idol să-și închide,
căci îi plăcea, de-a lungul de către orice ins,
frecat cu mirodenii, să fie-ntins și lins.
te-nchiriai pe viață
erai primit în horă și arătat în piață.
Ilustrul însă, iacă,
vedea că cititorii cu el nu prea se-mpacă.
Avea cerneală multă și înmuia în ea
cea mai nemăsurată bidinea.
Cănd se pornea să scrie
nu-l ajungea din urmă nicio tipografie,
necum cumva cititul,
căci frazei începute de-i căutai sfârșitul
și punctul, printre rânduri mînate cu pârțag,
măreț, confuz și vag,
de-abia-l găseai pe-o foaie, când te-apucase noaptea,
la pagina din cartea a patruzeci și șaptea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează