Plânge-o cucuvaie. După cine oare?
E târziu şi toamnă, nu e nicio floare.
Pentru cea plecată ce nimic nu cere
numai în cuvinte aflu mângâiere.
E zădărnicie, ştiu, orişice tângă,
las în locu-mi ploaia singură să plângă
și mă-nchid în mine ca un pom în ceaţă,
nu aştept nimica bun de la viaţă.
Nu ştiu de mi-i dată înc-o primăvară,
barem pentru draga-mi floare să răsară,
ca să-i pun în vasul pietrii funerare
floarea ca să-i spună dragii ce mă doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează