Copacul frunza parcă și-o condamnă
la moartea, ce-l atinge și pe el,
cădere și furtună, fel de fel,
atâta iarnă, într-o zi de toamnă.
Când m-am culcat, aseară, era vară
și parcă nu mă mai puteam trezi,
că toamna apăruse-n plină zi
și iarna domina, elementară.
Va trebui să le schimbăm pe toate,
nimic n-a mai rămas precum a fost,
cuvintele s-au și golit de rost
și inima în trei sezoane bate.
Oricum, rămânem grăniceri în post,
la parastasul zonei temperate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează