Bunicuţa-i supărată,
că de-un ceas întreg tot cată:
cată-ncolo, cată-ncoace,
ochelarii nu-s şi pace!
I-a cătat pe sub saltele,
și-n papuci, şi-n ciuboţele,
pe sub perne, pe sub oale,
pân’ n-a mai putut de şale!
A mai stat, a mai oftat,
iar s-a pus pe căutat!
Stă şi-aprinde-o lumânare:
unde să-i mai cate, oare?
Nu-s în raft, nu-s în cutie,
poate-or fi-n bucătărie…
răscolește pe subt scară
și pe poliţă-n cămară,
În cuptor, pe sobă sus,
ochelarii nu-s şi nu-s!
Să nu fie cu bănat,
Cine, oare, i-a furat?
Când să-i cate şi prin tindă,
dă cu ochii de oglindă,
și ce vede, ce nu vede,
parcă nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, poznă mare!
Îi stăteau pe nas călare…
îi cătase-n cui, sub pat,
dar pe nas nu i-a cătat.
Şi de nu-i vedea-n oglindă,
i-ar căta şi-acum prin tindă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează