Powered By Blogger

6 ian. 2021

Epitafe - Ion Heliade Rădulescu








I

Când soarele apune, luceafărul luceşte

puțin, şi steaua serii pe loc şi ea sfinţeşte.

În zi de sărbătoare, un soare luminos

a strălucit odată slăvitul al meu taică.

Sfinţit-a domnul zilii, şi-n orizon noptos

luceafăr de nădejde luceam la a mea maică.

Dar noapte e acuma în sânu-i tânguios.


II

În dimineaţa vieţei, un nor de tânguire

s-a pus pe al meu leagăn plouat de lăcrămare; 

o purpură cernită a fost a mea-nfăşare,

și hrana, amar lapte la sân de văduvire.

Nădejdea maicii mele în mine mai zâmbea -

aici zace nădejdea, şi stinsă e în ea.


III

Din cer milostivirea pe muritor când vede, 

a lui inimă caldă pe alta uşurează 

și, binele făcându-1, pe sine se jertfeşte. 

Aci milostivirea, bolnavi, vă-mbrătişează, 

intrați ş-aveţi nădejdea la Domnul ce viază. 

Prin lacrămi de căinţă ce sufletul sfinţeşte 

al vostru trup prea şubred curând se întăreşte;

iar doctorul e mila, şi ea din cer purcede.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează