E mare, greu de urnit şi răbdătoare,
dac-o loveşti durerile sunt simţite dar tac,
e mare, de-aceea poate să stea nemişcată,
poate să vorbească doar o dată sau de două ori într-un veac.
Ştim că există, trupul ei mare
știm că ne sprijină dacă-am greşi,
știm că nu poate să moară, că lângă sânii ei
putem să ne-ntoarcem copii.
Şi-atunci când aerul se va face cald şi mătăsos între noi,
când nu ne vom teme unii de alţii, de vânt,
vom şti că vorbeşte Cuminţenia pământului,
cumințenia acestui pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează