Prietinei mele
De sine s'aprinde azi candela mea,
sub chipul sublim al iubirei:
Ioana, condusă ca magii de-o stea
când jură sub steagul oștirei.
Odaia-mi pustie de farmecul sfânt
al dragostei ei se 'nsenină,
cu dreapta pe spadă, cu stânga jurând
se uită fecioara 'n lumină.
Putere curată, martirul sfânt -
iubire de neam, de moșie,
clăditu-ți-a templu prin veșnicu-i cânt
cel care cu glasu-i te 'nvie.
Cel care cu glasu-i, scutită de rug,
te’ngroapă 'n a gloriei pară,
izbândă a celor, care nu fug
de trudă si mor pentru țară.
Ce-o să rămână din cântecul meu?
Avântul? - O clipă de dor?
Poate că numai părere de rău -
ca după cei care mor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează