- Maică, nu mai osteni,
că avem cu ce trăi,
am şi casă şi bănuţi,
eu, nu tu să mă ajuţi.
Maică, nu mai sunt copil,
nu vezi că-s şi eu bătrân?!
- Pentru lume-i fi bătrân,
pentru mine tot copil,
pentru lume - om de stat,
pentru mine - al meu băiat;
pentru lume - fericit,
pentru mine - necăjit.
- Până-n seară de cu zori
tot o fugă, tot un zor,
că te ştiu, te-au îndrăgit
toate-albinele din câmp.
Maică, nu mai osteni,
hai la noi şi-i mai trăi.
- Fiule, în cuibul tău
amețesc şi-mi vine rău,
tare-i sus, n-aveţi nici nuc,
de la noi cum să mă duc?!
Eu, de n-am la geam un nuc,
gălbenesc şi mă usuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează