Marină - Nicolae Iorga

Se'ntorc pescarii în spre sat;

pe ţermu'n neguri cufundat

lucesc luminile lor rare, 

scântei perind în depărtare.

Şi ceru-i sur, greoiu de nori, 

în noaptea plină de fiori

tânguitorul val se bate

de-a stâncilor singurătate. 

Şi s'aud glasuri răsunând, 

vre-un cântec trist din când în când, 

din vârf de munţi un clopol lin

revarsă glas de jale plin, 

Iar goelandul solitar, 

stăpânul valului amar, 

de vântul mărilor trezit, 

bocește’n cuibu-i de granit. 

Întunecat e tot şi mut;

din cerul aprig şi tăcut

pe ape fără de sfârşit

se cerne ploaia liniştit.

Încremenite toate par

de somnul blând al morţii, - doar

tânguitorul val se bate

de-a stâncilor singurătate.