Apoi un cântec, apoi tăcerea...
apoi un drum, apoi o fântână...
pe frunze târzii picurându-şi durerea
o toamnă de var se scurge-n ţărână.
Apoi un tărâm bântuit de incendii,
apoi o speranţă, apoi un ţinut
în care trudiţi de paragină melcii
se-ntorc fiecare în propriul lor scut.
Ş-apoi un cuvânt şi iarăşi tăcerea
şi-o ultimă frunză, un ultim regret
când peste noi amândoi adierea
vântului rece nefiresc de încet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează