Peisaj lunar cu umbre care curg
pe vişinul orelor abstract,
tăcerea noastră albă o conjug
cu infinitul uniform şi vag.
O, despărţiri ascunse, nefireşti,
de-o zi, de-o oră, poate un cuvânt
pe care fără voie îl rosteşti,
cum cerne clipa aură sau vânt!
Şi despărţiri de toate şi de tot,
acelaşi ritm în fiecare gol,
mă-ntorc în urbea umbrei şi nu pot
să nu mă simt sălbatic şi înfrânt...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează