Şi ascultând aşa fel de-al unora îndemn,
băgară în cetate pe calul cel de lemn
ș-apoi pe veselie, pe chef se aşternură
până ce în miezul nopţii pe toţii somnu-i fură...
Din calul acel mare elinii se coboară,
cu pază ei prin uliţe în pândă se strecoară;
cum văd că mic şi mare căzuse-n somn ca morţi,
ei gâtuie străjerii, ce stau lungiţi la porţi.
Ş-aprind făclii în noapte pe-a zidurilor creste
din Tenedos văzură luminile aceste
și-mplătoşaţi cum fură, armaţi cu lănci şi săbii,
s-apropie de ţărmuri pe negrele corăbii.
Când peste lumea toată domnea a nopţii slavă
ei prea cu molcomişul şi fără de gâlceavă
intrară în cetate... oricare repezi
și începură în toţii a da şi a snopi.
Tăiau bătrâni şi tineri, din mic până la mare,
ostași în floarea vârstei şi tinere fecioare...
și-s chiote, blesteme din inimă, rărunchi
prin porţile cetăţii curgeau până în genunchi.
Şiroaiele de sânge... pe pruncii cei de ţâţă
îi aruncau în flăcări, să nu rămână viţă
și urmă de Triada... Şi dând în visterie
grămezile de aur răpeau cu lăcomie.
Trei zile pustiiră cetatea şi olatul
împlând cu jale ţara lui Priam-împăratul
când oamenii-s grămadă ucişi în orice loc,
elinii atunci deteră cetăţii mândre foc.
De răsărea din ziduri o mare de jeratec
roșind bolta întreagă şi crugul singuratec
ard turnurile-n vânturi de vaietele mumii
nu se vedea de flăcări nici marginile lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează