Powered By Blogger

12 mar. 2021

Cuvinte către fata necunoscută din poartă - Domnița Gherghinescu-Vania (1895 - 1961)












Nu te-mpotrivi.

Tu va trebui să iei această grijă asuprați:

În poarta, la care-am ajuns, trecând prin această vale,

să fii straja copilăriei mele. A copilăriei ce-o duc încă în mine.

Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul,

prin toți anii, sub toate punctele cardinale.

Tu păzește, păzește tu izvorul să nu se usuce

la sfârșitul ăstui timp

lăsat în urmă între floare și poamă.

Grijește tu să nu se stingă secretul micului incendiu

ascuns în inima brândușei de toamnă.

Avu-i și eu odată spatele ars de urzicile soarelui

și tălpile goale.

Îți amintesc zilele stinse demult,

dar să nu crezi că mi-am trecut și copilăria sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aici...


Nu trebuie decât puțin să mă ajuți

cu-n surâs sau c-un val de frumusețe

năvălit în obraji.

Vorbele mele să nu te mire. La tâmple, e drept,

am o seamă de fire cărunte

și câteva gânduri aplecate-ntr-o dungă -

pe frunte.

Tu stârnești numai o clipă îndurătoarea scânteie

ce mai mocnește în vatră,

scânteia care aleargă și râde,

mugurul de lumină

ce arde în sânge ca veninul de albină.

Ci poarta e adevăr aci?

Poartă sură căreia n-aș vrea pe nume să-i spun?

Tu oprește-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun.

Ferește-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea,

să nu mor mai înainte de-a muri.

Dar iată mă-ntreb: Tu, fată dI poartă,

tu - cine ești?

Și dacă nu ești,

atunci unde ești și cum vei fi?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează