Powered By Blogger

12 mar. 2021

Incertitudini - Tudor Arghezi











Îmi atârnă la fereastră

iarba cerului, albastră,

din care, pe mii de fire,

curg luceferii-n neştire.


Sufletul, ca un burete,

prinde lacrimile-ncete

ale stelelor, pe rând,

sticlind alb şi tremurând.


Scama tristeţelor mele

se-ncurcă noaptea cu ele,

genele lui Dumnezeu

cad în călimarul meu.


Deschid cartea: cartea geme.

Caut vremea: nu e vreme.

Aş cânta: nu cânt şi sunt

parc-aş fi şi nu mai sunt.


Gândul meu al cui gând este?

În ce gând, în ce poveste,

îmi aduc aminte, poate,

că făcui parte din toate?


Scriu aci, uituc, plecat,

ascultând glasul ciudat

al mlaştinii şi livezii.

Şi semnez: Tudor Arghezi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează