Ce altceva, decât o lungă stare
de frică, de tandreţe, de război,
iubindu-ne din ce în ce mai tare,
cu tot mai slabă-ncredere în noi?
Abia rostindu-l, ne schimbăm cuvântul,
spre liniştirea unui târg limbut,
de parcă peste toate bate vântul,
de parcă pentru tot plătim tribut.
Ce altceva, decât o vinovată
călătorie-n doi spre nicăieri,
aceste ore, ambalate-n vată,
să nu se-audă când vor trece-n ieri?
Mi-e dor de tine, cea de dinaintea
prezentului pe care-l îndurăm
și tot încerc, dar nu mă duce mintea,
să aflu cui anume, ce furăm.
E firul zilei noastre prea subţire,
și prea adâncă noaptea din priviri...
ce altceva, decât o despărţire,
la umbra inutilei întâlniri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează