Ne protejează cine, iubito, care zeu
pătrunde-n carnea noastră şi ne îmbracă chipul?
El ne scrâşneşte piatra, călcându-ne nisipul,
mereu ne-mbogăţeşte, golindu-ne mereu!
De când mă ştiu, în slavă îmi este arhetipul,
de când exişti, în tine-i un zbor de curcubeu,
şi între noi nu noaptea se despleteşte greu,
ci aurora joacă pe bolta frunţii nimbul.
Şi totuşi e o taină, jur-împrejur de noi
Vibrează o putere, ne-ncercuie frumoasă,
ea ne clădeşte munţii, ne-nvăluie cu ploi
şi-mpreunează cerul cu mlaştina umbroasă,
Iar ţie-ţi suie gândul, făcându-te de lună
şi-n jurul tău, eu, clopot, ce-n valea nopţii sună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează