Nici azi, nici mâine: ziua cea de ieri.
Unde sunt orele pierdute-n veac?
Mi-e dor de stinsele priviri, mă cheamă glasuri ca stafiile prin amintirea fără timp.
Vreau sângerarea soarelui sleit pe lacuri,
în amurguri bivolii mugind,
freamătul grădinii dintre ziduri,
izul fructelor de ceară din cămările de iarnă,
penumbră cu parfum de camfor a salonului de rips,
în oglinzi cu apele uitării
şi unde-a stat între făclii
fratele dus dintre cei vii.
Vreau pasul tatei, care suie scară,
gongul de bronz să sune cină,
vreau, mamă, iar să-mi aud numele
rostit duios şi aievea
cum a rămas plutind în paragină din gând.
Să ferec vraja-n casă cu drugul pus în poartă,
să foarfec în firidă candelă
şi singur în aria moartă
să-mi latre-n noapte
Priam la zodiile reci
până târziu, a urat, a pustiu,
când în aşternutul cu miresmă de lavandă
voi adormi de veci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează