N-am râvnit decât să fiu vier,
podgoriei bătute-n teascuri lactee.
Păzit de tăcuţii dulăi din lună,
să aleg vinul câmpului din aromele serii.
Într-un ceas rău, aracii stelelor
s-au preschimbat în azur fără-nţeles.
Pământ neînceput de toamnă,
ochii aprinşi pentru descântec mi-ai cules.
De-atunci noaptea lupt cu zmeul cântecului,
să-l ţintesc în fruntea visului
pe tărâmul celălalt,
ziua iau de mână sufletul florilor moarte
Şi-aud în cerul casei natale
scuturarea acelor de brad
lângă un leagăn străveziu şi mic
dintre brume de paing.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează