Într-un ceas de voioșie,
când ești mândru, bucuros,
jocul sfânt de strămoșie
mult e dulce și frumos,
pe-o câmpie înflorită,
să-l joci, frate, cu amor,
înfocat de-a ta iubită
și de-al țării viitor.
Și-acel joc de fericire
pentru cei ce se îubesc,
joc de falnică mărire
unui suflet vitejesc,
este hora strămoșească
la români adevărați,
ce-ntr-o țară românescă
deopotrivă suntem frați.
Deci românul cu simțire,
totdeauna cu noroc,
dovedește a sa fire
la război ca și la joc;
căci o țară glorioasă
cu mândrie l-a creat:
dușman celor ce-o apasă,
frate celui apăsat.
Poezie publicată în Convorbiri literare, Nr. 8, Anul IX, Iași, 1 noiembrie 1875
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează