În munţi, în munţi, departe de-a lumei grea mişcare,
departe de-orce zgomot, de-orce deşărtăciuni,
ședeam cu tine dragă, în dulce-mbrăţişare,
și-n libera natură îţi împleteam cununi.
Cununi de flori frumosae, a căror frăgezime
ochirea omenească încă n-a profanat,
ca tine de frumoase, ca tine de sublime,
flori, care pentru tine natura a creat!
Pe-a ta guriţă, dulce ca roza purpurie,
atunci a vieţii mere voios ce culegeam,
și ochii tăi, puternici ca bolta azurie,
eu în extaz ferice mai mult îi admiram.
Căci în extaz poetic de-o zi primăvăroasă
în munţi atunci cu tine ferice eram eu,
câmpia era verde, dumbrava-adăpostită,
și înfocat amorul ce-ardea în sânul meu.
Iar mâna ta cea albă de buza mea lipită,
ea tremura ca crinul pe aripi de zefir,
încât acele ore, ah, dulcea mea iubită,
mă făcea nemurirea pe buza-ţi s-o respir!
Unit, unit cu tine în dulce-mbrăţişare,
încât nemic pe lume nu ne-ar fi despărţit,
atunce împreună, de ce cu-a ei turbare,
moartea cea nesăţioasă atunci nu ne-a răpit?
Când fruntea mea pe sânu-ţi cu dulce nepăsare
se legăna în visul, cel mai dumnezeiesc,
când inimile noastre ardea de înfocare
ca munţii cei gigantici ce focuri izvoresc!
Când vântul ce dezmiardă ades pe floricele
atunce pentru tine el toate le uita,
și părul tău de aur, şi gândurile mele
în valuri de iubire spre cer le rădica.
Când dulcele-ţi suspinuri, acorde amoroase,
de mii de ori în mine vibrând au răsunat,
ca clopotul de sară, în oare misterioase,
cu fluierul poetic de stânce repetat.
Când tot ce-a fost în lume, şi-ar fi putut să fie
de admirare vrednic la mii de muritori,
a fost o umbră mică şi neînsemnată mie
căci eu ardeam cu tine de-ai dragostei fiori.
Când lumea cât de mare, nouă ne-a fost prea mică
ca să poată cuprinde în sânu-i muritor
umbra iubirei noastre, estazul fără frică
ce se-nălţa cu norii sub tronul creator.
Atunci o umbră neagră să fi venit deodată
spre a curma cu viaţa norocul tău şi-al meu,
noi, ah! C-o sărutare chiar şi mai înfocată,
am fi lăsat pământul mergând la Dumnezeu.
Dar nu, ah! Nu se poate un sfârşit aşa ferice,
căci altfel rai şi ceruri ar fi pe-acest pământ!
Dacă pentru vecie ar fi amor aice,
nici Dumnezeu atunce n-ar putea fi mai sfânt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează