de aici începe albastrul.
departe, caii aburinzi în trap ușor.
străbat cercul, același.
forfota dimprejur nu atinge
sunetul acela foarte pur.
am urcat scara ce duce spre acoperiș.
de acolo se vede stadionul alb. plopii
disciplinați în lumina lichidă.
atît de departe de viața trăită
în care nu știi să alegi.
fascicol hipnotic, un fel
de far în ziua cețoasă. și-atunci
să se facă bine și cald împrejur, un prînz
cu fructe exotice, colorate, fierbinți
alcooluri migdalate și pe porțiuni
nici să fii blînd la atingere
înțelegător, trecător ca un prun înflorit.
acoperișul e neted și mă simt
ușoară, mișcîndu-mă prin ziua de-argint
fără să-mi fie teamă de margini. teamă
ca vreun cuvînt să spargă tăcerea.
nimic precis.
(„Terasa cu oleandri”, editura Dacia, 1985)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează