Negrăit de încete
sunt toate întâmplările,
cu osebire primăverile
vin foarte pe îndelete.
Și prea încete, prea încete
sunt toate cărările.
Cântecul, aurul, bucuria
mi se amână.
Sunt nevoit mereu să aștept.
Tot mai adesea iubita întârzie,
parc-ar aduce în mână
a morții floare.
De la o vreme ce rară-i
bătaia inimii în piept.
Ce silnică, ce amară-i
orice mișcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează