Hai să credem tot ce spunem,
e un joc foarte frumos.
Tu sa-mi spui: "Te iubesc"
și eu sâ mă bucur copilărește,
de parcă mi-ai fi dăruit un briceag
cu prăsele de os.
Să-mi spui curat
tot ce cugeți tu
despre vecini, despre univers
și despre ploaie;
sau să nu-mi spui nimic
și toate gândurile mele să deie din cap
că așa e.
Iar eu să-ți spun:
"Pe unghia asta tu ai un lac adânc
și pe toate celelalte câte o mare.
Dacă miști printre zilele mele,
poți stârni Niagare."
Și până seara din cuvintele mele
să crească o iarbă înaltă
care să-și scoata colțul din cer,
în vârf cu pământul nostru,
ori cu vreo sămânță de stea.
Și tu să crezi în iarba mea.
S-o crezi pe toată, orbește.
Și eu să cred în urma ta cu un pas,
Cavalerește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează