Se-ntîmplă ceva în jurul meu
și nimeni nu vrea să-mi spună
în spatele fiecărui cuvânt
se-ascunde cel puţin o minciună...
o fată-mi spune că mă iubeşte,
alta nu-mi spune, dar vine,
însă azi e azi şi mâine nu ştiu
dac-o să mai fie cu mine...
Şi poate de-aia vrem din când în când
să devenim nemuritori,
e-uşor: ne trebuie doar două baterii
și-un pumn de tranzistori
căștile pe urechi, volumul la maxim,
contactul cu lumea s-a rupt
pășim pe chitare, afară e soare
și norii sînt dedesubt.
Mama mea deja e batrână,
și mai bătrân tatăl meu,
vorbesc cu ei o dată pe săptămână,
ei se gândesc la mine mereu...
au să-mi spună tot ce se-adună,
își repetă lecţia-n şoaptă,
dar uită tot cînd telefonul sună,
deși doar asta aşteaptă...
Şi eu fug şi cânt şi lumea aplaudă
și sunt nemuritor pentru-un ceas,
o fată m-aşteaptă lângă cortină,
stă-n picioare şi n-are glas...
sărutările ei ning ca zăpada
căzută de Anul Nou
peste buzele mele, peste mâinile mele,
peste cicatricile primite cadou.
Hei, prietene doctor,
ajută-mă, te rog:
nu vreau să mă doară măseaua,
nu vreau să ajung olog!
Hai, ia-mă la tine acasă
și pune-mă într-un borcan,
și lasă-mă să mă odihnesc
măcar un an!
Prietenii mei sunt aşa de puţini
încât au devenit transparenţi:
trec prin pereţi atât de senini,
de câte ori îi strig sunt absenţi
primesc acasă fel şi fel de scrisori,
plicuri cu frunze uscate,
scrisori frumoase, scrisori zăpăcite,
scrisori absolut disperate...
Dar eu nu stau să răspund la scrisori
câ timp suntem nemuritori:
doar fricoşii cumpără plicuri şi timbre
și stau şi răspund la scrisori
prietena mea de azi nu-i acasă
și nici la servici n-am găsit-o;
mama ei m-a-ntrebat cine sunt...
nu-ţi fă probleme, iubito!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează