Iubire, spaimă de singurătate,
zeitate ambiguă
îngropată până la brâu în pământ,
nu-ţi cer nimic.
Pentru mine se desprind toate frunzele
și păsările de mine se apropie
plecând.
Pietrele se-mperechează sub ochii mei
și nasc;
ce-aş mai putea să-ţi cer,
neiertătoare stăpână?
Peste preacurata zăpadă
oricum pentru mine
oasele serafice ale mestecenilor
or să rămână...
Din vol. A treia taină 1969
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează