De nopţi în şir cu trudă
și ardoare sculptează vântul
arborii în munţi, mai reci,
mai goi de frunză, mai cărunţi.
Subt ploaia-ntoarsă aprig în ninsoare
migala ţesăturii de-o pătrunzi,
vezi, ager, cum se-alege din lucrare
temeiul înfloririi viitoare,
în propria-i materie ascuns.
Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare
tind lucrurile către concentrare,
adăugate lumii în tăcere.
În orice pas şi-n orice confruntare
adânc de suflet şi-nfrăţită zare
cu pacea văilor uranifere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează