Ce țintirim cuminte, ce răposați de treabă!
Urcăm agale dealul și nimeni nu ne-ntreabă
cine suntem, de unde venim și ce ne mână
să poposim pe plaiul acesta într-o rână.
Ne așezăm pe iarba crescută-ntre morminte
și descifrăm pe-o cruce cu două oseminte
încrucișat săpate: un an, o zi, un nume -
unicele vestigii care-i mai țin de lume.
Ulcele hârbuite cu resturi de tămâie
stau risipite-n iarbă, și pe la căpătâie,
o tufă de scorușe a scăpărat amnarul,
cucuta și pelinul au strâns întreg amarul.
Și-amurgul ce umbrește cu pânzele-i declinul
preface într-o seră de moaște țintirimul.
Dar Mureșul e-n vale cu apa-i cătrănită.
Podarul, soi de Caron, cu luntrea ghiftuită,
Ne-așteaptă să ne treacă pe cellalt țărm, cu bacul,
și ni-i așa de bine, că-aici ne-am face veacul,
și-n ostrovul de tihnă ne-am veșnici hodina,
de n-ar grăbi podarul și n-ar scădea lumina.
Versuri din “Albumuri Album transilvan”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează