Din flori de lămâie dezlegată,
peste lumini de lună,
dragostea se ancorează,
esenţele-i nesăţioase
sunt impregnate cu aromă,
galbenul lămâiului se desprinde
Iar lămâile părăsesc planetariul arborelui.
Delicată marfă!
Porturile sunt întinse întru
bazaruri de sine
pentru lumină şi aur barbar.
Deschidem
jumătăţi de miracol,
iar acizii se coaguleaza,
acoperiţi cu divizii înstelate.
Seva originală a creaţiei -
ireductibilă, neschimbată, vie...
Astfel că,
prospeţimea trăieşte şi în ziua de astăzi
într-o lămâie,
în casa cojii, ce mirosea a dulce
proporţiile-s arcane şi acerbe.
Dacă vei tăia o lămâie cu un cuţit
vei lăsa în urmă o catedrală mică:
alcove, neghicite de ochi
deschid sticla acrită pentru lumină;
Topazul înhămase picăturile,
altare, fațade înmiresmate
Astfel, în timp ce mâna
ţinea tăietura lămâii,
jumătate din lume era în tocător,
Aurul universului
era cuprins de o stare de bine
la atingerea ta
Un potir galben
doldora de minuni,
un sân şi un biberon
parfuma pământul
O fulgerare dăduse roade;
un foc diminutiv de planetă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează