Trăiesc, mă sting; ard toată şi mă-nec.
Îndur îngheţ, când flăcări mă frământă
mi-e şi prea dulce viaţa şi prea cruntă;
prin bucurie, chinuri se petrec.
Deodată râs şi lacrimă încerc,
și desfătarea mari dureri împlântă;
ce am se pierde şi-n vecie cântă;
deodaată mă usuc şi-n floare trec.
Astfel mă mână Amorul necurmat;
și-atunci când cred că sufăr cel mai tare,
pe negândite totu-i alinat.
Apoi când bucuria-i mai adâncă
și mi-o închipui fără de-ncetare,
în suferinţa cea dintâi m-aruncă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează