Cobor pe câmp o dată cu-nnoptarea,
sunt pretutindeni şi nu-s nicăieri,
mă prinde pitulată nemişcarea;
dar pier, cu glasul tare de mă ceri.
Mă sfâşie cocoşii, câinii mă latră,
la iaz mă joc cu luna plină-n stuf,
în jurul lămpii aţipesc pe vatră,
și satul doarme-n mine ca-ntr-un puf.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează