Cu-ale mele doine sacre
stau în miezul unei lacrimi
la o margine de Ţară,
nici în Ţară, nici afară.
"Nu suntem săraci de-avere,
ci săraci de mângâiere",
nu suntem săraci de pâine
ci de tihnă, de-al ei bine.
Fără mare, fără munte,
Doamne, dă-mi măcar o punte,
dă-mi o punte peste ape,
să-mi văd neamul de aproape.
"Nu suntem săraci de-avere,
ci săraci de mângâiere",
nu suntem săraci de pâine
ci de tihnă, de-al ei bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează