Eu n-am dansat în jurul vițelului de aur
și prea puțin îmi pasă că-n lume trec boem;
pun mai presus de toate o ramură de laur
și mai presus de lauri un viitor poem.
Da, șmecherii vor spune că-i imbecil să lupți
adulmecând în vreme cu Idealu-n frunte,
cu visuri svăpăiate și cu nădragii rupți.
Când s-ar putea să nască un șoarece din munte.
Ci eu, cu pălăria trântită pe-o ureche,
trec fluierând un cântec pe drumul îndrăzneț,
privind cum după mine, bolnavă, lumea veche
se surpă din temeiuri, într-un apus măreț.
Tai brazdă prin desișuri de îndoieli și-arunc
cu buzduganul vremii hotar departe-n vreme;
va merge neamul ăsta spre el din tată-n prunc
și veșnic mai departe hotarul o să-i cheme.
- Iar eu, de mult sub țărnă, în fiecare an
în primăvara blândă voi răsări în zori
și bucuros de jocul vieții năzdrăvan
le voi zâmbi la toate în chipul unei flori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează