Cuvintele mele țârâie
de lacrimi și sânge.
Cine-n adâncul lor plânge,
că plânsul alină, nu taie?
Focul în ele s-ar stinge
de n-ar fi așa vâlvătaie
și dorul, de doruri, e claie.
Nici vremea nu-l frânge.
În versuri tot vie mi-ai mas,
ca inima urcată-ntr-o stea
lângă tristețe de veghe să stea,
De când fără tine-am rămas.
cu durere și grijă te cânt
și-aș vrea să te-ncui în cuvânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează