Pluteam în basmul nostru fericiți
că n-o să se termine niciodată,
în preajma ta piticii făceau roată
ca să-ți privească părul, năuciți.
De cârlionții încâlcind zefirii,
și-apoi să povestească mai departe,
cu-nflorituri, minunea dulce-a firii
ce erai tu, și-n viață și în carte,
mereu dusă de fluturi, luată-n brațe.
De moi parfumuri, culcușită-n franjuri
de frunze, linsă-n taină-n clipa creată
de un balaure ce sufletu-și agață
de-al tău și dă nădejde c-o să fie
fără de margini blânda lui vinovăție…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează