Mă iartă, toamnă - Angelina Nădejde

Mă iartă, toamnă, că nu pot

să te iubesc, dar spune cine

te-ar adora, cu ploi cu tot

și-atâtea ifose în tine?!

 

Vii când e vara mai frumoasă,

răcoarea serilor - balsam,

iar floarea nopţii e mireasă,

regina ce-mi surâde-n geam.

 

Şi eu adorm, când luna plină

dansează-n rochia de voal

xu paşi mărunţi, de balerină,

în cânt de greieri… ce regal!

 

Acum, ce-aud? Marşuri funebre,

convoi de frunze tremurânde

hălăduind printre tenebre,

cu dor de viaţă sunt flămânde.

 

De ce te-or fi iubind poeţii

și te vor muză-n poezie?

Tu n-ai nimic din duhul vieţii,

ești anotimp în agonie.

 

Eu nu-s poet, dar, dacă-aş fi,

ți-aş scrie poate epilogul

și printre rânduri, făr’ să ştii,

și strecura şi necrologul.

 

Mă iartă toamnă, dar nu pot

și nici nu vreau să te iubesc!

Declar deschis, n-am antidot  

la boala mea, nici nu-mi doresc!

Versuri din volumul “Sunt un alt anotimp”