Neliniștit e sufletul în mine
din când în când dă semne că-i flămând
că nu-i dau pâinea ce i se cuvine
și-l înțărc de lacrimi prea curând.
Că-s grăbit când îi cere
sfat de taină Logosului sfânt
m-ascund de el în altă încăpere
numai trup ca morții în pământ.
Iar că lovește-acum în miez de noapte
zguduindu-te din temelii
că a ieșit cu sabia la fapte
măcar de frică-n grabă să învii.
Cosmosul îi ține parte
oriunde intri da-vei de năluci
grăbește-te că zorii nu-s departe
de mormântul gol să te apuci.
Mironosițele-s încă pe cale
aține-te de lacrimile lor
vedea-vor giulgiurile goale
prefăcute foc mistuitor.
Din volumul „Imnele Putnei”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează