Pustie casă lângă mare și tu dormi
în mâlul somnului pe care ți-l respir,
se-nalță marea și-mi umbrește lampa
pe cartea cu sonete de Shakespeare.
E prima noapte când mi-amestec viața
cu vorbele unui bărbat străin,
de teama de a nu ști câte cuvinte
copilului fugit i se cuvin…
Se-aprind copacii la fereastra-ntunecată,
eu capăt trup de mânz tremurător
și neapropiindu-mă de tine-n noaptea asta
mă izbăvesc de-un somn otrăvitor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează