Atâta muncă fără preget!
Încet-încet, de-atâția ani,
de jos, din temelia stâncii,
casmaua smulge bolovani,
și macaraua suie-n muche,
și dalta-n feluri îi cioplește,
la rând ciocanul îi așează,
frumos mistria-i rostuiește;
și - lucru vrednic de mirare
din răsărit până-n apus! -
Un grandios castel, d-asupra,
spre nori se-nalță și tot crește:
pe cât jos se scobește stânca,
pe-atât se-mpodobește sus…
…mai trebuie frontonul splendid,
alegoria triumfală,
și-i opera desăvârșită -
e gat-a unui secol fală!…
un ultim bloc enorm, acuma,
trosnind, e smuls din grop-adâncă
și ridicat din greu pe scripet…
dar blocul ultim nu-i sus încă,
și, din afund, din măruntaie,
răcnește stânca: „Nu mai pot”
„Proptele iute! Merg de râpă!
Mă surp cu fala-vă cu tot!”
Morala
Ades, visând prea vesel,
ai deșteptare tristă…
„Să nu te rezemi, Doamne,
decât pe ce rezistă!”
(Din Convorbiri Critice, Iulie-Septembrie 1907)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează