În ce să mă preschimb ca să-nțelegi
că te iubesc mai mult decât un om,
mai mult decât un fluture în zbenguieli fără de legi,
mai mult decât o creangă fructul dintr-un pom.
În ce să mă prefac să-ți prind întregul trup?
În vânt, în râu, în după-amiaza unei zile
ce ți-ar înfășura sufletu-n raze fine
și ți l-ar pune-n fagurii gustoși, ca mierea-n stup?
În ce să mă transform de dragul tău, în ce?
Într-un lingou de aur, într-o piramidă,
într-o păroasă, lâncedă omidă
ce se tot duce,-ncet-încet, în jos, pe pântece?
Eu te iubesc atât de pământește,
încât nu știe decât Dumnezeul meu
care-ți șoptește pe dumnezeiește
să mă primești așa cum e și El: și bun, și rău…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează