Anotimpuri - Anișoara Odeanu

Primăvară, ciudată e faţa ta 

ești atât de nouă, fluturatecă primăvară 

cu toate cele ce se nasc în tine pentru moarte timpurie 

cu toate cele ce nu bănuiesc că n'au să mai fie 

așa curând. Primăvară care nu cunoşti 

legea mare a morţii, pe care necontenit o cântă Dumnezeu. 

Toamnele mele, primăvară, sunt mai frumoase decât tine 

toamnele nostalgiilor mele, pentru tot ce nu se poate întâlni. 

Pentru vieţile altor oameni care-au trăit de mult. 

Pentru cântecul de dincolo de ploaie. 

Pentru nesfârşitul cântec al cerului 

din care am căzut, acorduri răzleţe, vântul încolo şi’ncoace să le poarte 

și’n care ne vom întoarce triumfători - şi’n moarte. 

Și timpul sufletului meu e grav şi calm 

toate întâmplările sunt în el frunze rare, risipite... 

e între stinsul stelelor şi zi, lumină cenuşie. 

Straniu, prelung interludiu 

dincolo de viaţă, dincoace de veşnicie.

Poezie publicată în revista Gând românesc, Septembrie, 1939