O fetiță mică plânge sub fereastră la conac,
ca argintul sună-ntrânsul râsul vesel și buimac.
Plânge-ncet fetița prinsă de al toamnei frig de-amurg.
Cu mânuța degerată șterge lacrimi care-i curg.
Lăcrimând ea cere pâine, o fărâmă, cât-de-cât...
de obidă și de zbucium glasul i se stinge-n gât;
e înăbușit de larma celor ce pe chef pun preț,
și micuța stă și plânge sub râs vesel şi-ndrăzneţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează