Eşti schilav tot! Un cerşetor
te-ntorci acum acasă,
și ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
și casa voastră-n vale,
și biata mamă-ţi va ieşi
plângând în cale.
Şi eu rămân să mor pe-aici
cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
la groapă mă vor duce,
și, bun e Domnul, de-om avea
la cap o cruce.
Noi de copii ne ştim, şi-am fost
ca fraţii, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
l-am împărţit cu tine;
și tu cu gura foc prindeai
să-mi dai ajutorare;
să-ţi răsplătească Dumnezeu,
că-i bun şi mare!
Şi-auzi acum! De-or întreba
în sat de-a mea venire,
tu-n loc de adevăr să spui
că n-ai de mine ştire,
că n-am fost la un regiment,
dar spune-le ce-ţi place.
Că pentru ei ori viu, ori mort,
totuna face.
Iar mamei, Doamne, cum aş vrea
credința s-o înşele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
la Turnu-Măgurele,
dar voi sosi cât de-n curând.
ascultă-mi rugămintea,
că mama, dac-ar şti că-s mort,
și-ar pierde mintea.
Tu s-o amâi cu zi de zi
și spune-i câte toate,
ea e bătrână, n-are mult
să mai trăiască, poate;
și pentru ce să-i amărăşti
și zilele puţine?
Că n-are-n lume bun şi drag
decât pe mine.
Iar Linii, de s-ar întâmpla
să vă-ntâlniţi vrodată,
să-i spui că-s sănătos şi-aş vrea
s-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
de-o doare ori n-o doare;
iar dacă vei vedea-o stând
nepăsătoare,
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
pe umedele paie,
că doctorul în carnea mea
adâncă brazdă taie,
că de dureri eu mă izbesc
și urlu ziua-ntreagă,
și c-am murit gândind la ea,
că mi-a fost dragă.
Şi dacă ochii ei atunci
mai tulburi se vor face,
n-o mângâia! E de prisos,
te rog s-o laşi în pace.
O frunză veştedă nu-ţi dă
cuvânt să zici că-i toamnă
și-o lacrimă în ochii ei
nimic nu-nseamnă!
Şi-acum dă-mi mâna! A sunat
gornistul de plecare,
du Oltului din partea mea
o caldă salutare,
și-ajuns în ţară, eu te rog,
fă-mi cel din urmă bine:
pământul ţării să-l săruţi
și pentru mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează